UEFA continuă războiul cu FIFA cu privire la propunerea de organizare a Cupei Mondiale la fiecare doi ani!

UEFA continuă războiul cu FIFA cu privire la propunerea de organizare a Cupei Mondiale la fiecare doi ani!
  • Publicat:

UEFA și granzii Europei, precum PSG, Chelsea și Manchester United, au pornit la atac împotriva proiectului unei Cupe Mondiale bienale, propus de FIFA.

Forul continental încearcă să obțină sprijinul unanim al cluburilor de top.

UEFA, război cu FIFA legat de Cupa Mondială

Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a luat cuvântul în fața reprezentanților celor mai puternice 160 de cluburi din Europa la întâlnirea ECA de la Geneva.

El vrea să obțină sprijinul total al echipelor europene în bătălia care va începe cu FIFA pentru proiectul Cupei Mondiale bienale.

Audiența a inclus și cele 9 cluburi rebele care au fondat proiectul controversat al Super Ligii Europei și cărora li s-a permis să revină în organizație, după încercarea lor eșuată de la începutul acestui an de a crea o competiție separată de UEFA.

La această întâlnire importantă, prima pentru cluburile din Manchester, United și City, Liverpool, Tottenham, Chelsea și Arsenal de la eșecul inițiativei lor de a fonda Super Liga, Ceferin și-a exprimat îngrijorarea și dezacordul cu privire la organizarea Cupei Mondiale la fiecare doi ani, așa cum propun cei de la FIFA:

„Mai mult nu este întotdeauna și mai bun. Ați auzit probabil că FIFA a comandat un studiu de fezabilitate cu privire la organizarea Cupei Mondiale la fiecare doi ani. Ei bine, noi credem că valoarea neprețuită a Cupei Mondiale este dată tocmai de raritatea ei.

Dar organizarea ei la fiecare doi ani, în opinia noastră, ar duce la scăderea legitimității ei și din nefericire la însăși devalorizarea Cupei Mondiale”, a spus președintele UEFA în fața ansamblului general al ECA.

Este interesant de notat că președintele FIFA, Gianni Infantino, nu a participat la adunarea generală a ECA și a ținut doar să trimită un mesaj neutru înregistrat în format video.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii
×